V-am făcut curioşi? În pedagogie se numeşte “Captarea atenţiei”.
Mi-am cam
neglijat blogul şi aş avea câte ceva de povestit, mai ales că acum sunt în
vacanţă şi mintea mea ar avea nevoie de puţin antrenament.
Am pus mâncarea pe
foc şi am ezitat puţin: să vă povestesc experienţa mea de ieri cu “theta
healing”-ul sau să vă povestesc despre jocuri şi jucării? Firea-mi jucăuşă mă
îndeamnă totuşi să vă aduc în amintire zilele copilăriei, când nu ne prindeau
mamele prin casă decât seara , când ne rădeau cu şpaclul glodul de pe picioare,
ne spălau, ne băgau în curat, ne trăgeau câteva sfinte palme peste scăfârlie,
după care ne hrăneau şi ne culcau.
Ce
vremuri, ce vremuri... Ţin minte aproape toate jucăriile pe care le-am avut,
cele mai multe dintre ele păpuşi. Lada de sub patul meu era căptuşită cu cele
trebuincioase jocului , pentru că ai mei şi în special tata aveau de grijă să
nu-mi lipsească nimic. Aveam păpuşi şi păpuşele, haine potrivite pentru ele,
piepteni şi perii, farfurioare şi căniţe, aveam “Piticot” şi “Nu te supăra,
frate!”, cărţi de joc- vă mai aduceţi aminte de “Păcălici”?- tot felul de
ascuţitori chinezeşti, fluiere, trompete, broască ţopăitoare din tablă, toboşar
chinez cu cheiţă, răţuşte din plastic, Scufiţa Roşie din cauciuc, pian mic-mic
clămpănitor, jucărie din lemn cu biluţă şi cu găini care ciuguleau, mai aveam o
barză de jucărie care-şi înmuia ciocul într-un pahar cu apă şi se balansa
sus-jos, aveam cele necesare badminton-ului, aveam palete din plastic cu mingi
din burete, aveam jocul “Cine ştie, câştigă!” cu baterii şi luminiţe, tot setul
de păpuşi din cauciuc cu păr “adevărat” ( coşar, doctor, fetiţă, băieţel şi
altele de care nu-mi mai amintesc), aveam o mulţime de evantaie cu zâne şi cu
păsări fantastice, aveam gherghef de jucărie şi le ţeseam păpuşilor covoraşe,
aveam croşet şi fire colorate cu care le croşetam păpuşilor hăinuţe, aveam joc
cu hârtie glasată, tăiată pe lungime şi
“ţeseam” modele din hârtie glasată, aveam jocul “Să coasem frumos!” cu o
mulţime de planşe din carton gros, pe care am învăţat să cos înnădit dar
şi primele cruciuliţe.
Sunt
sigură că aţi avut şi voi jocuri şi jucării de care vă aduceţi cu drag aminte.
Vreţi să facem un
exerciţiu de imaginaţie? Ce s-ar întâmpla dacă s-ar lua curentul pentru o zi
,dacă s-ar defecta toţi sateliţii pentru
telefonie mobilă , dacă bateriile maşinilor ar fi descărcate iar afară
ar ploua ?
Suntem
adulţi şi probabil că ne-am găsi ceva de trebăluit prin casă sau am lua câte o
carte în mână şi am citi. Totuşi, eu cred că dacă am avea de ales între gătit,
citit şi joacă, cei mai mulţi dintre noi am alege joaca. Eu una aş juca “Scrabble” , “Rummy” şi
“Memory” toată ziua.
Revin
la titlul şugubăţ al postării mele şi aduc lămuririle necesare: copiii se joacă
mult, mult de tot. Ei au nevoie în fiecare zi de noi provocări care să le pună
mintea în mişcare şi care să le antreneze simţurile şi muşchii. Copiii acceptă
orice fel de jocuri şi jucării, dar printre preferatele lor sunt cuburile Lego.
Fetiţe sau băieţei, fără nicio diferenţă, se aşează liniştiţi la măsuţe şi
construiesc oraşe de vis şi maşini ale viitorului . O lume magică, rod al
minţilor lor proaspete, se naşte odată cu fiecare cutie deschisă. Mânuţele sigure construiesc grijulii,
uimindu-mă mereu. Omuleţii din plastic sunt rânduiţi frumos, jucându-şi rolul
cu conştiinciozitate. În sală se instalează liniştea şi seriozitatea,
concentrarea ajungând la cote maxime. Mă uit de multe ori la feţele lor mici,
curate şi uşor încruntate, încercând să mi-i imaginez peste ani şi ani de zile.
Nu vor mai râde la fel de des, nici nu se vor mai aşeza pe covor cu atâta
nonşalanţă, nu vor mai spune atât de uşor “Te iubesc!” şi poate că unii dintre
ei nu vor fi fericiţi.
Acum însă sunt
fericiţi, jucându-se.
Vrem
să-i ajutăm să rămână cât mai mult timp fericiţi, înfiinţând în grădiniţa
noastră un club Lego. Avem nevoie de mulţi bani pentru aceasta şi ne-am înscris
într-un proiect foarte frumos, despre care puteţi afla mai multe aici.
M-am
gândit să vă rog şi pe voi, cei care-mi citiţi blogul, să contribuiţi cu câţiva
lei de care vă puteţi lipsi la colectarea unei sume de bani care să ne permită
achiziţionarea unui număr cât mai mare de jocuri pentru copiii noştri.
Gândiţi-vă
că mânuţa care-şi exersează acum siguranţa ar putea fi mâna care va ţine peste
ani de zile bisturiul care vă va opera sau mintea care-şi dă acum frâu liber imaginaţiei vă va
concepe peste câţiva ani planurile casei în care veţi locui voi sau copiii
voştri. Cu o investiţie minimă le putem asigura copiilor şansele de
transformare în adulţii de care vom avea nevoie atunci când vom preda ştafeta.
În
încheiere vă mai zic doar atât: “Nu daţi
banii pe prostii, daţi de-un Lego pentru copii!”. Mulţumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu