vineri, 3 iulie 2015

Nu daţ bani pe prosti loaţ jocuri l-a copiii !!!!

V-am făcut curioşi?  În pedagogie se numeşte “Captarea atenţiei”.
Mi-am cam neglijat blogul şi aş avea câte ceva de povestit, mai ales că acum sunt în vacanţă şi mintea mea ar avea nevoie de puţin antrenament.
Am pus mâncarea pe foc şi am ezitat puţin: să vă povestesc experienţa mea de ieri cu “theta healing”-ul sau să vă povestesc despre jocuri şi jucării? Firea-mi jucăuşă mă îndeamnă totuşi să vă aduc în amintire zilele copilăriei, când nu ne prindeau mamele prin casă decât seara , când ne rădeau cu şpaclul glodul de pe picioare, ne spălau, ne băgau în curat, ne trăgeau câteva sfinte palme peste scăfârlie, după care ne hrăneau şi ne culcau.
          Ce vremuri, ce vremuri... Ţin minte aproape toate jucăriile pe care le-am avut, cele mai multe dintre ele păpuşi. Lada de sub patul meu era căptuşită cu cele trebuincioase jocului , pentru că ai mei şi în special tata aveau de grijă să nu-mi lipsească nimic. Aveam păpuşi şi păpuşele, haine potrivite pentru ele, piepteni şi perii, farfurioare şi căniţe, aveam “Piticot” şi “Nu te supăra, frate!”, cărţi de joc- vă mai aduceţi aminte de “Păcălici”?- tot felul de ascuţitori chinezeşti, fluiere, trompete, broască ţopăitoare din tablă, toboşar chinez cu cheiţă, răţuşte din plastic, Scufiţa Roşie din cauciuc, pian mic-mic clămpănitor, jucărie din lemn cu biluţă şi cu găini care ciuguleau, mai aveam o barză de jucărie care-şi înmuia ciocul într-un pahar cu apă şi se balansa sus-jos, aveam cele necesare badminton-ului, aveam palete din plastic cu mingi din burete, aveam jocul “Cine ştie, câştigă!” cu baterii şi luminiţe, tot setul de păpuşi din cauciuc cu păr “adevărat” ( coşar, doctor, fetiţă, băieţel şi altele de care nu-mi mai amintesc), aveam o mulţime de evantaie cu zâne şi cu păsări fantastice, aveam gherghef de jucărie şi le ţeseam păpuşilor covoraşe, aveam croşet şi fire colorate cu care le croşetam păpuşilor hăinuţe, aveam joc cu  hârtie glasată, tăiată pe lungime şi “ţeseam” modele din hârtie glasată, aveam jocul “Să coasem frumos!” cu o mulţime de planşe din carton gros, pe care am învăţat să cos înnădit dar şi  primele cruciuliţe.
          Sunt sigură că aţi avut şi voi jocuri şi jucării de care vă aduceţi cu drag aminte.
          Vreţi să facem un exerciţiu de imaginaţie? Ce s-ar întâmpla dacă s-ar lua curentul pentru o zi ,dacă s-ar defecta toţi sateliţii pentru  telefonie mobilă , dacă bateriile maşinilor ar fi descărcate iar afară ar ploua ?
          Suntem adulţi şi probabil că ne-am găsi ceva de trebăluit prin casă sau am lua câte o carte în mână şi am citi. Totuşi, eu cred că dacă am avea de ales între gătit, citit şi joacă, cei mai mulţi dintre noi am alege  joaca. Eu una aş juca “Scrabble” , “Rummy” şi “Memory” toată ziua.
          Revin la titlul şugubăţ al postării mele şi aduc lămuririle necesare: copiii se joacă mult, mult de tot. Ei au nevoie în fiecare zi de noi provocări care să le pună mintea în mişcare şi care să le antreneze simţurile şi muşchii. Copiii acceptă orice fel de jocuri şi jucării, dar printre preferatele lor sunt cuburile Lego. Fetiţe sau băieţei, fără nicio diferenţă, se aşează liniştiţi la măsuţe şi construiesc oraşe de vis şi maşini ale viitorului . O lume magică, rod al minţilor lor proaspete, se naşte odată cu fiecare cutie deschisă.  Mânuţele sigure construiesc grijulii, uimindu-mă mereu. Omuleţii din plastic sunt rânduiţi frumos, jucându-şi rolul cu conştiinciozitate. În sală se instalează liniştea şi seriozitatea, concentrarea ajungând la cote maxime. Mă uit de multe ori la feţele lor mici, curate şi uşor încruntate, încercând să mi-i imaginez peste ani şi ani de zile. Nu vor mai râde la fel de des, nici nu se vor mai aşeza pe covor cu atâta nonşalanţă, nu vor mai spune atât de uşor “Te iubesc!” şi poate că unii dintre ei nu vor fi fericiţi.
          Acum însă sunt fericiţi, jucându-se.
          Vrem să-i ajutăm să rămână cât mai mult timp fericiţi, înfiinţând în grădiniţa noastră un club Lego. Avem nevoie de mulţi bani pentru aceasta şi ne-am înscris într-un proiect foarte frumos, despre care puteţi afla mai multe aici.
          M-am gândit să vă rog şi pe voi, cei care-mi citiţi blogul, să contribuiţi cu câţiva lei de care vă puteţi lipsi la colectarea unei sume de bani care să ne permită achiziţionarea unui număr cât mai mare de jocuri pentru copiii noştri.
          Gândiţi-vă că mânuţa care-şi exersează acum siguranţa ar putea fi mâna care va ţine peste ani de zile bisturiul care vă va opera sau mintea  care-şi dă acum frâu liber imaginaţiei vă va concepe peste câţiva ani planurile casei în care veţi locui voi sau copiii voştri. Cu o investiţie minimă le putem asigura copiilor şansele de transformare în adulţii de care vom avea nevoie atunci când vom preda ştafeta.

          În încheiere vă mai zic doar atât: “Nu daţi banii pe prostii, daţi de-un Lego pentru copii!”. Mulţumesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu