miercuri, 17 septembrie 2014

Femeile-bijuterii (de citit atunci când vă păleşte astenia de toamnă)

Vremurile s-au schimbat şi la fel s-a schimbat femeia. Mi-e dor de femeia deşteaptă şi calină, modestă şi firească. Nu mi-am dorit niciodată sa mă fi născut bărbat şi de bărbaţi îmi este puţin ruşine. Tata a murit la debutul adolescenţei mele şi m-a lăsat prea devreme  în aer în ceea ce priveşte curajul de a aborda bărbaţii. Soţul meu mi-a cules sufletul vraişte, mi l-a oblojit, m-a pansat, m-a luat de nevastă şi a rămas în felul ăsta singurul bărbat cu care am curajul să fiu eu însămi, fără să mă tem.
          Cu femeile însă mă descurc extrem de bine. Este lumea vorbitului, a zâmbetelor, a uşoarelor miorlăieli care ne fac atât de atractive, a parfumurilor şi a micilor răutăţi care sărează şi piperează Pământul. Suntem ştiinţifico-fantastice, reuşim să creăm viaţă, din noi curge lapte, putem să muncim chiar şi atunci când ne doare, ne enervăm uşor, dar nu dăm cu pumnul ci tăiem cu vorba, avem atenţie distributivă, astfel încât ne putem ocupa chiar şi de treizeci de copii simultan, putem pregăti cina, completa documente, acorda atenţie copilului, vorbi la telefon, calma bărbatul din casă, după care picăm rupte în pat, nu înainte de a ne cremui bine faţa cu antirid, coatele cu lapte de corp şi pupa bărbatul calmat, care adoarme mai târziu, fiindcă ştie că dimineaţa nu are nevoie de alarmă, pentru că ne ocupăm noi de trezit casa.
          Îmi displac articolele, blogurile şi alte produse media care preaslăvesc femeia modernă exact aşa cum este ea. Femeile-exemple au devenit colorate, stridente şi puţin cam proaste. Vreau să nu fiu greşit înţeleasă : prostia nu are cauze exterioare ( puiul de la Avicola injectat cu hormoni, fructele şi legumele mutante, fără gust, etc), ci este cauzată de limitarea intelectuală la care s-au supus femeile din proprie iniţiativa în ultimii mulţi ani. Ziua are acelaşi număr de ore, aşa că multe femei care muncesc şi-şi întemeiază o familie au avut   de-şi redistribuit  timpul liber. Or într-o lume în care accentul cade din ce în ce mai mult pe aparenţe, femeile au fost nevoite să-şi scoată nasul din cărţi, pentru a şi-l băga în saloanele de cosmetică, masaj, dar şi în mall.
          Îmi plac mult bijoux-urile, aşa că o să-mi permit să fac o paralelă între femei şi bijuterii. Multe dintre femeile de acum sunt bijuterii  bling bling : foarte strălucitoare, foarte estetice, îngrijite pe dinafară, numai bune de admirat atâta timp cât nu vorbesc. În momentul în care deschid gura, unor femei le cad pietricelele, pentru că montura nu e trainică.
          Eu una prefer bijuteriile bunicii, atunci când am nevoie să-mi încarc pozitiv sufletul. Caut compania femeilor care arată ca un inel vechi din argint, înnegrit, oxidat, cu piatra mată şi prăfuită. Comoara ascunsă sub stratul de aparentă mizerie se poate curăţa extrem de uşor, folosind o periuţă de unghii şi puţină pastă de dinţi. Argintul străluceşte mai liniştitor decât aliajele trendy iar piatra masivă, stabilă, e mai de încredere, fiind fixată într-o montură de modă veche, nepieritoare. Astfel de femei reprezintă o adevărată surpriză plăcută pentru mine. Atunci cînd îmi iese în cale un inel al bunicii, mă opresc din drum şi mă străduiesc să-l descopăr, pentru că el mă ancorează în viaţa pe care-mi doresc eu să o trăiesc.
          Admir toate femeile pe care le cunosc, pentru că am tendinţa de a descoperi părţile bune, înainte de a le cunoaşte pe cele mai puţin bune, dar nu toate mi se lipesc de suflet. În general, m-am simţit mai ataşată dintotdeauna de oamenii mai deştepţi decât mine, nu de cei mai frumoşi sau mai bogaţi. Cred că mi-am dat seama încă din adolescenţă că frumuseţea  e un dar temporar al naturii, nu poate fi confecţionată şi întreţinută la nesfârşit iar bogăţia e o chestiune de noroc sau de descendenţă. Mintea însă poate fi prelucrată ca plastilina, ţinând de voinţă să o menţii trează şi interesată până la sfârşit.
          Îmi plac femeile cu care pot vorbi despre chestii complicate, pe care nu le pricep de la bun început. Îmi plac femeile care nu se ruşinează să citească şi altceva în afară de reviste glossy. Îmi plac femeile care ascultă răbdătoare înainte de a vorbi. Îmi plac femeile care recunosc că au auzit un cuvânt necunoscut, l-au notat pe un bileţel şi l-au căutat în DEX. Îmi place fiică-mea, pentru că joacă Scrabble şi m-a învăţat cuvântul “budar” (=vidanjor), după care într-o seară mi-a vorbit într-o limbă română străină mie despre clorofilă. Îmi plac femeile care recunosc că nu cunosc tot, că nu au soluţii pentru orice, care nu aruncă vina pe nimeni altcineva decât pe ele însele şi care atunci cînd nu mai pot respira sub stratul de oxid şi de praf, înşfacă periuţa de unghii, pasta de dinţi, se lustruiesc şi reapar lucind liniştitor şi primitor.
          Nu suntem doar ştiinţifico-fantastice, suntem în acelaşi timp un perpetuum mobile, care gravitează în jurul copiilor şi bărbaţilor noştri, oferindu-le predictibilitate, confort şi trezirea de dimineaţă. Suntem bijuterii de care se pot bucura toţi cei din jurul nostru, cu condiţia ca noi să fim primele care ne bucurăm de ceea ce oferim şi primim. E greu să fii bling bling, dar e mai greu să fii oxidată şi cu montura prăfuită. Cel mai greu este însă să depăşeşti perioadele de îndoială, tristeţe şi povară. Nu există femei mereu fericite şi optimiste. Nu există femei mereu frumoase pe dinăuntru şi pe dinafară. Desigur că avem o enormă capacitate de disimulare, reuşind să-i păcălim pe cei din jur şi mai avem, asemenea lui Wolverine, puterea de a ne autovindeca.

          N-aş da pentru nimic în lume femeiescul meu pentru un bărbătesc într-o viaţă viitoare, pentru că tare-mi place viaţa asta şi tare-mi mai plac femeile pe care le cunosc. Pe de altă parte însă, cel mai mult îmi place că avem copii şi bărbaţi în jurul cărora putem gravita, pentru că forţa gravitaţională este, de fapt, forţa care ne transformă în ceea ce suntem în esenţă noi, femeile-bijuterii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu