ALTRUISM

ALTRUÍSM s. n. Atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care      acțio­nează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. — Din fr. altruisme. 
Sursa: DEX '09 (2009) |

Mi-am propus să scriu despre altruism din cauză că este un cuvânt atât de frumos, pe care-l uit de fiecare dată. De câte ori îl caut în memorie, se joacă de-a v-aţi ascunselea cu mine , ca un copil poznaş, chicotind uşor. Îmi amintesc multe sinonime, dar nicidecum cuvântul în sine.

          Am întâlnit patru oameni altruişti în toată viaţa mea. N-o să mă refer aici la oamenii din străinătate pe care-i cunosc şi care au transformat altruismul într-un mod de viaţă.

          Primul altruist este doamna J., cea mai bună prietenă a mamei. Profesoară de matematică. Mereu în acţiune. Mereu ocupată. Vorbeşte grăbit la telefon, pentru că nu are timp de pierdut cu galanterii. Un om care-şi umple timpul, ca pe un bagaj care trebuie aranjat folosind spaţiul cât mai eficient. M-a ajutat mult când eram copil. M-a învăţat, dar m-a şi hrănit. Mă hrăneşte în continuare, de câte ori ne întâlnim. Mi-e foarte dor de ea uneori, dar n-o solicit, pentru că ştiu că are nevoie să nu piardă timpul. E omul care-şi trăieşte viaţa contracronometru. I-am spus cândva că am pus un bileţel cu scrisul ei în cartea mea de rugăciuni veche de peste o sută de ani. Mi-a spus că ţine minte. Pentru mine e un semn că ştie ce e de ştiut  şi nu se îndoieşte de sentimentele mele pentru ea. Binele pe care mi l-a făcut ea este precum binele pe care-l face un om bun unui câine abandonat, care are nevoie de o mână sigură, grăbită, care-l mângâie pe cap, după care-i bagă bolul cu mâncare sub bot. Ea este aşadar profesorul altruist pe care l-am cunoscut.

          Cel de-al doilea altruist este tăntiţa care vinde  cartofi în piaţă. Ea nu ştie cât de mult ţin eu la ea. Am povestit într-o altă postare despre cum mi-a dat  cadou nişte cartofi înainte de un Crăciun în care eram năcăjită. Binele pe care mi l-a făcut ea este precum surprizele pe care le face Moş Crăciun copiilor săraci. Ea este ţăranul altruist pe care l-am cunoscut.

          Cea de-a treia persoană altruistă este o doctoriţă. Frumoasă, deşteaptă, bogată şi ambiţioasă. Puteam avea o relaţie mai densă, dar nu se poate din cauza mediilor de viaţă diferite. Vorbim rar, nu ne întâlnim mai deloc. A fost acolo când am avut nevoie de ajutor. De două ori chiar. N-o să uit punga de gheaţă pusă pe braţul meu umflat din cauza perfuziei. M-a ajutat şi încurajat într-o chestiune care-mi priveşte copilul. Binele pe care mi l-a făcut ea a fost ca zâmbetul într-o zi ceţoasă, în care toate merg anapoda şi-ţi vine să dormi, în speranţa că trece şi ziua aia. Ea este medicul altruist pe care l-am cunoscut.

          Cel de-al patrulea altruist este Mircea. Cu el nu vorbesc foarte mult, pentru că nu este nevoie. Sentimentele pentru el sunt clare, dar nu ies la suprafaţă, de parcă ar face parte dintr-o înţelegere secretă. Ne-a ajutat aşa cum nimeni din familia mea  nu a putut sau nu a vrut să ne ajute. El a apărut mai târziu în viaţa mea, într-un moment în care nu-l doream neapărat. Nu s-a băgat cu de-a sila în sufletul meu, mi-a lăsat timp şi spaţiu. M-a făcut să-l îndrăgesc prin gesturile pe care le făcea, gesturi mari, gesturi mici, nu contează. Faptul că-mi iubeşte copilul şi câinii este dătător de măsură pentru mine. Se pare că următorul bileţel din cartea mea de rugăciuni va fi al lui. Binele pe care mi l-a făcut el este ca o pătură călduroasă şi omniprezentă, cu ţesătura bătătorită şi uşor scămoşată de atâta încălzit. El este familia altruistă pe care am cunoscut-o.

          Pe măsură ce scriu îmi dau seama de ce am ales cuvântul « altruist » pentru postarea de astăzi. În felul ăsta mi-am clarificat în minte reţinerea unora faţă de gesturile generoase şi dezinteresate. Există două explicaţii: ori nu întreprind nimic din dorinţa de a nu fi catalogaţi drept “fraieri”, şansele fiind relativ mari, ori sunt atât de discreţi în acţiunile lor, încât nu află nimeni. Mi-aş dori ca aceasta să fie explicaţia.

          Eu cred cu tărie că altruismul nu poate fi educat. El este înnăscut, face parte din genele unui om sau ale altuia. Pe măsură ce îmbătrânesc realizez faptul că în locul în care mi-a fost dat să mă nasc şi să trăiesc altruismul nu va avea câştig de cauză, atâta timp cât “Facerea de bine e f****e de mamă.” şi “Fratele-i frate, dar brânza-i pe bani.” Discuţia despre altruism mă face, încă odată, să plec capul, pentru că este o discuţie neinteresantă pentru cei mai mulţi dintre cei din jur. Că mă doare pe mine, că mă preocupă pe mine, că mă intrigă pe mine subiectul, este o chestiune strict personală. Este alegerea mea să fiu aşa... fraieră, într-o traducere aproximativă. Nu este însă alegerea mea să fiu sentimentală. Aşa m-am născut. Poate că ora, poate că locul, poate că luna sau alinierea astrelor. Dar e dificil, credeţi-mă. În plus, e învechit şi de râsul curcilor. Lumea asta însă este ca o grădină fără garduri, mă pot uita în jurul meu. Văd în alte colţişoare ale grădinii oameni asemeni mie, care-mi dau speranţă . Văd chiar şi pe stratul meu de grădină oameni buni, care trăiesc şi pentru a-i ajuta pe alţii, indiferent că sunt oameni sau animale. Habar nu am dacă este vorba de altruism pur şi simplu sau despre o încercare de liniştire a sufletului chinuit. Orice ar fi, pe mine mă bucură şi o să ţin ochii deschişi, pentru că nimic nu-i mai dăunător decât închisul ochilor şi astuparea urechilor la vederea năcazului sau la auzul strigătului de ajutor.