Mi-a picat privirea aici şi m-am supărat: http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/mucenita-care-a-scos-ochii-pentru-hristos-123284.html . Evul Mediu
s-a încheiat de mult timp, atâta doar că unii încă nu par a-şi da seama de
asta.
Eu nu le citesc niciodată, dar chiar
niciodată copiilor mei “Capra cu trei iezi”, nici “Scufiţa roşie”. Evit, pe cât
posibil “Albă ca Zăpada” şi am serioase îndoieli în ceea ce o priveşte pe
“Cenuşăreasa”, chiar dacă este vorba despre basmul meu preferat.
Cum să-i citesc unui pui de trei sau
patru ani o poveste cu capete de iezişori înfipte în pari, stând cu dinţii
rânjiţi în geam, aşteptând-o pe mămuca? Care-i treaba cu lupul care moare ars
într-o groapă, după ce a mâncat sarmale? Imaginea iezişorilor cu dinţii
rânjiţi îmi pare a fi una dintre cele mai terifiante din lumea basmelor.
Toţi copiii îşi iubesc bunicuţele. Cum
ar fi să şi le imagineze mâncate de lup?
Nu sunt de acord nici cu variantele
uşor edulcorate ale basmelor de mai sus, acelea în care moartea iezişorilor nu
e descrisă amănunţit iar bunicuţa scapă vie şi nevătămată din burta lupului.
Majoritatea basmelor nu au
fost născocite pentru copii, punct! În vremurile de demult oamenii stăteau în
jurul focului, plictisindu-se, aşa că au început să născocească tot felul de
poveşti, care de care mai fantastice. Poate că unele basme le-au fost povestite
şi copiilor, din dorinţa de a-i disciplina, inoculându-le teamă şi reţinere.
Amalia era mică, în clasa I sau a
II-a, când profesorul de religie le-a spus că aceia dintre copii care nu vor fi
cuminţi vor fi loviţi de lepră, pierzându-şi degetele de la mâini şi picioare.
Dimineaţa se trezea micuţa mea şi-şi făcea inventarul degeţelelor. O altă
poveste din manualul de religie era cea cu un băieţel obraznic, care a căzut de
pe o scară şi şi-a rupt piciorul, pedepsit fiind de Dumnezeu pentru faptele
sale.
Repet,
pentru a doua sau a treia oară pe blogul ăsta: Eu nu cred într-un Dumnezeu
pedepsitor! Numai proştii, ignoranţii, slabii de caracter se lasă dresaţi de
poveştile de groază extrase din Biblie. Rostul lui Dumnezeu şi al Bibliei sunt
să ne ajute să devenim nişte creaturi bune, armonioase pe dinăuntru şi
echilibrate în relaţiile cu cei din jur, fie ei oameni, animale sau plante.
Am citit pasaje din Biblie, pentru că
sunt interesată de poveşti frumoase, cu tâlc, dar şi de istorie. M-am relaxat
citind şi nu am avut nevoie de nimeni care să mă lumineze, pentru că am un
creier, oarecare educaţie şi dorinţa de a înţelege chestii.
Poveştile pe care le povestim sau
citim copiilor noştri trebuie alese cu cea mai mare grijă, pentru a nu lăsa
urme negre în sufletele şi creierele lor. Una dintre primele cărţi pe care
le-am primit în copilărie a fost “Poveşti cu zâne”, scrisă de Contesa de Ségur. Am învăţat să citesc cu
ajutorul cărţii respective. Mă îngrozeau însă anumite imagini. Exista,
ţin minte, o imagine terifiantă în carte cu un şoarece mare, uriaş chiar, gri.
Ţineam seara cartea în mână şi nu îndrăzneam să o deschid, ca să nu văd şoarecele.
O altă poveste care mi-a marcat
copilăria a fost cea a lui Oma Coca. Îmi povestea, cu duioşie, cum o să moară
ea şi o să meargă acolo sus, în spatele norişorilor, unde o vor întâmpina
îngeraşii. Am întrebat-o ce o să fac eu atunci. Mi-a spus că eu o
să fiu supărată şi o să merg în spatele sicriului în care ea o să fie culcată. Aici
mi s-a cam închis apetitul pentru îngeraşi si serafimi. Chiar aşa s-a
întâmplat: Oma Coca a murit într-o zi urâtă de ianuarie, după ce a suferit
cumplit din cauza cancerului de colon. A murit topită, roasă de dureri atroce
şi eu am mers în spatele sicriului ei, dar nu am plâns. Mă uitam pe cer, după
îngeraşii care trebuiau să o aştepte. Cerul era plumburiu şi probabil că
îngeraşilor le era la fel de frig ca şi mie.
Există sute, mii, milioane de poveşti
frumoase pentru copii. Poveşti care construiesc, încurajează, destind şi
înfrumuseţează. Mintea şi nu frumuseţea copilului trebuie grijită.
Spun NU ! educaţiei prin frică şi
îndoctrinare. Spun DA ! educaţiei pozitive şi realiste. Copiii au nevoie să cunoască
poveşti citite din tot felul de cărţi,
inclusiv din Biblie. Copiii au nevoie să-şi creeze în minte imagini care să-i ajute să se raporteze la
lumea din jur. Copiii au nevoie să ţină fruntea sus şi umerii drepţi. Ei au
nevoie să gândească înainte de a vorbi. Au mare, mare nevoie să comunice verbal
şi non-verbal. Copiii au nevoie să înţeleagă şi să fie înţeleşi.
Nu-i voi face reclamă niciunei
poveşti dintre cele pe care le citesc eu copiilor la grădiniţă. Spun
atât: fără iezişori omorâţi, fără bunici mâncate de lup şi fără poveşti
sovietice, stahanoviste, care cum-necum au supravieţuit în bibliografia
preşcolară. E vremea desprăfuirii.
Amalia mea a avut noroc cu doi părinţi
care i-au explicat cum vine treaba cu lepra , mă întreb însă ce-o fi în mintea
altor copii, care nu numai că au parte de un Dumnezeu pedepsitor propovăduit de
alţii, dar şi de părinţi pedepsitori, pe care nu şi i-au ales ei, ci i-au
primit drept pleaşcă la naştere. Pe copiii ăia i-aş aduna eu într-o vară, într-o poiană din pădure şi le-aş spune
câte lucruri minunate ar putea face în viaţă, cu condiţia să-şi scuture ceaţa
fricii de pe creiere şi sufleţele. Amin !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu