A mai murit un copil. Nu din cauza
câinilor, ci din cauza unei fiare mult mai perfide şi mai periculoase: un
mamifer numit “om”.
Avea
zece ani copila. Trăia într-o familie cum nimeni nu-şi doreşte. Norocul ei au
fost câţiva oameni cu suflet, care au adoptat-o într-un fel sau altul şi s-au
străduit să-i ofere ceea ce, în mod firesc, ar fi trebuit să vină din casa în
care trăia cu ai ei. S-a întâmplat însă ca cineva din casa ei să fie un
criminal. S-a întâmplat ca fetiţa să se încreadă într-un pedofil ucigaş. S-a
întâmplat ca neomul de copiii căruia avea grijă şi fetiţa să o ademenească, violeze,
sugrume şi arunce la gunoi.
Câţi
copii au fost aruncaţi anul ăsta la gunoi? Câţi bebeluşi au fost născuţi vii,
sănătoşi , după care au fost ucişi de mamele lor şi abandonaţi în cârpe şi
pungi din plastic prin locuri mizerabile, colcăind de şobolani şi câini
flămânzi?
Stau
şi mă întreb cine sau ce decide dacă o minune are sau nu sorţi de izbândă pe
pământul ăsta. Copiii sunt minuni umblătoare în lumea asta. Am avut o minune în
mine timp de nouă luni şi încă nu mi-am revenit din bucuria pe care am simţit-o
în clipa când am luat-o pentru prima dată în braţe.
Întîmpin
în fiecare zi minuni în pragul uşii, la grădiniţă. Unii abia dacă vorbesc, mă
strigă “Ghighid”, dar mă strigă. Le văd ochii uimiţi de descoperirile făcute,
le văd ochii trişti după mami, le văd pielea ca mătasea neîncepută, le admir
cutele de grăsime atunci când îi ajut să-şi îmbrace pijamaua, le aud respiraţia
atunci când dorm în pătuţurile cu lenjerie albă, foşnitoare.
Cine
a decis ca aceşti copii să aibă dreptul la o copilărie fericită iar alţii ,
care trăiesc şi mor printre gunoaie, nu?
Unde
suntem noi, adulţii, atunci când un copil sănătos moare? De ce mor
copii în accidente de maşină? De ce mor copii omorâţi de taţi sau mame
alcoolici ? De ce mor copii ? De ce ?!
Nu,
nu este doar obligaţia părinţilor de a-şi proteja copilul. Existăm şi noi,
ceilalţi oameni. Avem ochi, avem urechi, avem grai, avem nerv.
Avem nu doar dreptul ci şi obligaţia de a reacţiona.
M-am
săturat de textele din categoria “România, o civilizaţie medievală”. Unii
ridică din umeri când apar ştiri despre copii abuzaţi de părinţii care-i leagă
de paturi sau de pomii din curte. Alţii urmăresc cu aviditate ştirile despre
copiii retraşi de la şcoală şi vânduţi ca sclavi pe la stâne sau ferme. Unii
copii sunt arşi şi maltrataţi de taţi abrutizaţi de alcool şi sărăcie. Alţi
copii sunt arşi de vii în căsuţele sărăcăcioase , în timp ce părinţii umblă
prin sat căutând băutură.
Ştirile vin şi trec. Noi ne uităm, ne îngrozim şi
gata, la un moment dat groaza se estompează.
Copiii
sunt victimele indiferenţei noastre, nu ale fiarelor care-i bat, ard, leagă,
înfometează, neglijează, violează, vând, omoară.
Promit
ca data viitoare când o să mai văd o retardată cu haine mulate, machiaj
elaborat şi tocuri de cocotă care-şi tărâie copilul frustrat şi urlător printre
blocuri să-i trag dobitoacei un şut în dos, ca s-o învăţ minte să aprecieze
minunea aia de copil pe care a primit-o cadou.
Vă
invit şi pe voi să luaţi atitudine. Orice gest mărunt contează. Gata cu
societatea medievală văzută pe la televiziuni. Căutaţi adunături organizate de
oameni care vor să ajute alţi oameni. Oferiţi-vă ajutorul necondiţionat.
Reacţionaţi la violenţa asupra copiilor. Nu “Like”, nu “Share”, nu comentarii.
Fapte, fapte, fapte.
Viaţa
unui copil abuzat este a naibii de grea. Dar atâta timp cât un copil bătut,
certat, ars la sobă, ţinut în frig şi foame rezistă, înseamnă că are în el
suficiente resurse cât să-l aştepte pe unul dintre voi să-l ajute.
În
România mor mulţi copii sănătoşi şi situaţia trebuie să se schimbe.
Armaghedonul
nu vine de undeva de sus, el este cât pe ce să se dezlănţuie aici, pe Pământ.
Dacă vor mai muri mulţi copii în timp ce noi ne uităm la ştiri, citim ziare sau pupăm moaşte, înseamnă că
noi, ca societate, am eşuat. În clipa aceea va începe cu adevărat să-mi fie
ruşine cu ţara mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu