Când femeia se crizează, bărbatul decartează

Ieri m-am urnit, în sfârşit, către Luminiţa. Era scadentă o repigmentare a clăii capilare. Luminiţa are habar ce tub cu maglavais roşu să aleagă din toate cataloagele alea printre care eu una mă pierd. În plus, îmi place să vorbesc cu Luminiţa.

          După ce a rezolvat problema, pensulindu-mă, spălându-mă, bălsămindu-mă, scărmănându-mă, periindu-mă, uscându-mă şi, în final, tapându-mă şi fixându-mă, Lumi a zis că “trebe să-ţi scoţi freza pe floaşter.” N-am înţeles de ce e nevoie să-mi afişez undeva capodopera luminiţească  proaspăt afânată. Cred că este vorba despre orgoliul ei profesional, până la urmă.

          Nevrând s-o supăr pe simpatica mea coafeză, am decis să nu mă turtesc de perna din pat, ci să mă aerisesc puţin. Atâta doar că nu-mi place să mă plimb singură. Fie-mea e adolescentă, pe ea am pierdut-o în principiu la faza cu plimbatul de mânuţă. Mi-am îndreptat privirea către singurul care avea potenţial de victimă: Gabi . Habar nu avea ce-l aşteaptă. N-a citit cartea pe care i-am recomandat-o, aia despre femei şi bărbaţi, pentru că na,  el trebuie să muncească. Scuza cu muncitul din zori şi până-n noapte e slabă, pentru că dacă un bărbat chiar are dileme în ceea ce-o priveşte pe nevastă-sa, munceşte până la 11 noaptea, dar după aceea vine acasă, mănâncă rapid o cină uşoară, după care se apucă de studiu. Citeşte Biblia, citeşte Nietzsche, citeşte Schopenhauer, citeşte Coelho, citeşte Freud, citeşte tabloide, citeşte Cărtărescu, citeşte orice-i pică în mână, din dorinţa de a pricepe ce naiba vrea nevastă-sa atunci când tace în cel mai zgomotos mod posibil.

          Dar atunci când el nu citeşte nimic din toate astea, se uită la femeia care tace  precum păpuşoiul pus la fiert în oala sub presiune, nu pricepe ce se întâmplă şi face greşeala zilei: vorbeşte primul, adresându-i-se nevestei proaspăt venite de la coafor, cu întrebarea “Ce ai mai făcut astăzi, mamă?”.

          Începând din acel moment evenimentele se precipită, pentru că nevasta începe să vorbească şi ceea ce urmează este greu de anticipat, dar şi de înţeles pentru un bărbat . Mă rog, încercasem eu să-i explic lui Gabi  cum stă treaba cu corpus callosum-ul femeii, care, având o densitate mai mare decât acelaşi corpus al bărbatului, îi dă femeii posibilitatea de a-şi pune în funcţiune emisferele cerebrale altfel decit bărbatul. Observând eu că dragul meu soţ nu are absolut niciun fel de curiozitate legată de emisferele mele, i-am dat pace, intrând într-un standby demiurgic.

          Ceea ce ar  trebui să ştie în mod obligatoriu orice soţ cu nevastă abia ieşită din mâinile coafezei, cosmeticienei, manichiuristei, este să n-o întrerupă atunci când tace. Ea nu tace pentru c-ar fi obosită, ci pentru că aşteaptă ceva. Dacă acel “ceva” nu vine din partea bărbatului exact în momentul şi exact în forma dorită de ea, se dezlănţuie iadul pe pământ.

          N-o să intru în amănuntele nevinovatei discuţii domestice care a urmat, concluzia a fost însă “Hai, pregăteşte-te, mergem la plimbare.”

          Prima haltă a fost la o grădină de vară, unde pentru două băuturi a plătit cam cât plătesc eu pentru o manichiură, o pedichiură, un tuns, spălat şi aranjat la un loc. E adevărat că eu mă dezlănţuisem şi comandasem o socată cu miere şi gheaţă, aşa că, la naiba!, a meritat.

          Ieşind de acolo nu m-am declarat dispusă să mă urc în autobuzul către domiciliu, asa că a mai fost nevoie de o oprire la o cafenea-cofetărie de fiţe, din buricul târgului, unde pentru două felii de tort a plătit cât pentru zece felii de tort cumpărate de la cofetăria la care suntem clienţi fideli de ani de zile.

          A urmat o plimbare lungă, lungă, pe străduţe înguste şi frumoase, cu ţinut de mânuţă şi depănat de amintiri comune. Încetul cu încetul m-am liniştit, renunţând la atitudinea de Xenă.

          Seara târziu, când cei ca noi se trag către casă şi cei ca fie-mea se trezesc şi ies din casă, am ajuns în apartamentul nostru animat de zgomotul rotobilului condus cu dezinvoltură de bebeluşul de deasupra noastră.

          Mirosea a vară, a gaze de eşapament, a fripturică de purcel cu usturoi de la vecini, a Mănăştur.

          Iubitul meu soţ s-a uitat duios la mine, după ce a plătit pe-o socată şi-o prăjitură a zecea parte din salariul meu pe-o lună şi mi-a spus zâmbind: “Ştii, când am venit acasă chiar am vrut să-ţi spun că-mi place cum ţi-ai vopsit părul.”

          Restul este tăcere.